Organismul Intermediar pentru IMM (OI IMM) a finalizat, cu sprijinul evaluatorilor externi, evaluarea proiectelor corespunzătoare apelului de proiecte din anul 2009 pentru Domeniul major de intervenţie D1.1., Operaţiunea - Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile, Schema de finanţare - Sprijin financiar cu valoarea cuprinsă între 1 075 001 şi 6 450 000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii, urmând ca după soluţionarea eventualelor contestaţii să întocmească lista finală a proiectelor propuse spre finanţare Autorităţii de Management pentru POS CCE.
Cu această ocazie, OI IMM precizează faptul că, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului aferent acestei scheme de finanţare şi în contextul datei de 26 iulie 2010 în care au fost trimise ultimele scrisori de informare asupra rezultatului evaluării realizate de către evaluatorii externi, ultima zi pentru înregistrarea şi depunerea contestaţiilor este data de 10 august 2010.
Descarca rezultatul preliminar
Sursa: OI IMM



